Partenerul nu este un proiect de renovare

Uneori alegem un om, alteori alegem ce credem ca am putea face din el. A doua varianta vine cu multa munca si cu un participant care s-ar putea sa nu fi cerut renovarea.

Inteleg tentatia. Vezi lucruri bune, vezi potential, iti imaginezi cum ar fi daca ar comunica mai clar, daca si-ar asuma, daca ar intelege. Fiecare «daca» pare rezonabil luat separat. Puse impreuna, descriu uneori o persoana considerabil diferita de cea din fata ta.

Oamenii se pot schimba. Dar posibilitatea schimbarii nu este o promisiune facuta tie. Nici rabdarea ta nu poate tine loc de disponibilitatea lui. Poti explica ce ai nevoie si poti sustine un efort real. Nu poti depune acel efort in numele amandurora.

Pentru mine, compatibilitatea nu inseamna sa gandim identic. Inseamna sa putem trai cu diferentele reale, nu doar cu varianta lor corectata intr-un viitor convenabil. Sa existe bunavointa, un ritm suportabil pentru amandoi si cateva valori care nu trebuie renegociate la fiecare discutie.

Si eu trebuie sa accept aceeasi regula. Daca pretind sa fiu vazut asa cum sunt, nu pot trata preferintele celuilalt ca pe niste defecte temporare. Unele se pot ajusta. Cu altele pur si simplu nu ma potrivesc. Incompatibilitatea nu are nevoie de un vinovat ca sa existe.

Intrebarea pe care as pune-o inaintea tuturor planurilor este: daca omul asta ramane in linii mari asa, tot il aleg? Daca raspunsul este nu, poate nu construiesc o relatie. Poate doar astept livrarea altei persoane.