Cand linistea pare suspecta

Uneori ii spui unui om „azi sunt obosit”, iar el aude „nu te mai suport, n-ai contat niciodata si probabil am pe altcineva”. Tu ai nevoie de somn. El are deja dosarul pregatit.

Cand ai fost ranit, poti ajunge sa cauti pericolul inclusiv intr-un „vorbim mai tarziu”. Un ton mai scurt devine respingere, o explicatie suna a atac, iar doua ore fara raspuns confirma abandonul. Creierul completeaza golurile cu ce cunoaste. Si nu prea alege comedia romantica.

Asa ajungi sa raspunzi pentru greselile altora. Tu porti o conversatie, omul din fata ta continua o cearta inceputa acum zece ani. Ai preluat reclamatiile fara sa stii ca lucrezi la relatii cu fostii.

Mi se pare la fel de usor sa confunzi apropierea cu agitatia pe care o provoaca un om. Cand e cald azi si absent maine, atentia ramane acolo, incercand sa inteleaga schimbarea. Esti foarte preocupat de relatie. Asta nu inseamna automat ca relatia iti face bine.

Sigur, nu orice reactie este trauma si nu orice om calm are dreptate. Unii te jignesc impecabil, la volum de biblioteca. Dar poti sa suferi sincer si sa interpretezi gresit. Durerea este reala; concluzia „sigur vrea sa ma raneasca” mai are nevoie de probe.

N-as transforma nici linistea intr-o obligatie de a ramane cu cineva care nu ti se potriveste. Dar merita sa disting intre placerea de a fi cu un om si usurarea pe care o simt cand, in sfarsit, se poarta frumos cu mine.

Eu as lua in serios cum arata o zi obisnuita impreuna. Pot sa intreb ceva direct? Pot sa-mi vad de treaba? Mai exista loc si pentru alte ganduri? Iar cand mintea a redactat deja rechizitoriul, exista o intrebare deloc spectaculoasa: „Asta ai vrut sa spui sau asta m-am temut eu ca inseamna?”

Merita incercata. Macar ca sa nu mai ajunga fiecare „sunt obosit” la tribunal si fiecare cafea linistita la expertiza criminalistica.