Limitele functioneaza in ambele sensuri
E usor sa ceri respect pentru propriul spatiu. Testul apare cand celalalt isi delimiteaza spatiul lui.
Exista oameni care isi explica limitele foarte bine. Stiu ce accepta, ce ii deranjeaza si cand au nevoie de spatiu. Pana aici, nimic de reprosat. Complicatia incepe cand tu faci acelasi lucru si descoperi ca regulamentul are o anexa secreta.
Ei au nevoie de liniste. Tu esti distant. Ei sunt ocupati. Tu nu iti dai interesul. Ei spun lucrurilor pe nume. Tu ai un ton nepotrivit. Aceeasi actiune, doua interpretari, in functie de cine beneficiaza de ea.
Nu cred ca fiecare astfel de situatie ascunde o intentie rea. Uneori e obisnuinta. Alteori omul chiar nu observa ca cere o exceptie permanenta pentru sine. Explicatia merita inteleasa, dar nu transforma automat comportamentul intr-unul acceptabil.
Pentru mine, o limita utila spune ce pot oferi si unde ma opresc. Nu decide ce ai voie tu sa simti si nici nu te obliga sa fii de acord. Poti sa fii dezamagit ca refuz ceva. Putem discuta despre asta. Dar daca orice refuz devine un proces despre caracterul meu, discutia nu mai este despre solicitarea initiala.
Nici reciproca nu trebuie uitata: daca vreau sa-mi fie respectat timpul, nu ma port de parca timpul celuilalt ar fi un serviciu inclus in relatie. E o regula destul de modesta. Tocmai de aceea e interesant cat de greu se negociaza uneori.
Gardul are doua fete. Nu pot sa-ti cer sa-l respecti doar din partea ta.