Esti iubit sau doar foarte util?

«Nu stiu ce m-as face fara tine.» E un lucru frumos de auzit. Pana observi ca omul stie foarte bine ce face fara tine atunci cand n-are nevoie de nimic.

Nu ma refer la ajutorul firesc dintre oameni apropiati. Ne cautam, ne sprijinim, uneori unul duce mai mult fiindca celalalt chiar nu poate. O relatie nu se masoara cu bonul fiscal in mana. Ma intereseaza insa diferenta dintre cineva care are nevoie de tine si cineva pentru care existi doar cand are o nevoie.

Cand esti mereu omul disponibil, lucrurile se pot amesteca. Rezolvi, asculti, explici, calmezi. Esti apreciat si presupui ca aprecierea ar ramane la fel daca n-ai mai putea face toate astea. Numai ca presupunerea n-a fost verificata. Toata lumea este foarte multumita de tine cat timp functionezi.

Partea incomoda e ca uneori participam si noi la aranjament. Sa fii necesar iti da un rol clar. Nu trebuie sa te intrebi ce anume va tine aproape daca exista permanent ceva de reparat. Utilitatea ajunge sa-ti ofere o siguranta pe care apropierea, singura, nu pare s-o ofere.

Nu as organiza teste-surpriza si disparitii strategice. E suficient teatru fara sa-l producem si noi. Dar as observa ce se intampla firesc intr-o zi in care spun ca sunt obosit, ca nu pot sau ca am eu nevoie de sprijin. O reactie stangace nu dovedeste nimic. Un tipar repetat spune ceva.

Pentru mine, intrebarea e simpla, chiar daca raspunsul poate sa nu fie: daca n-as mai fi omul care rezolva, am mai avea ce face impreuna?