Piesa s-a terminat. Filmul din cap, nu.
Uneori dai play unei melodii si porneste, fara sa fi cerut, o intreaga perioada din viata ta.
Exista piese pe care nu le asculti doar pentru muzica. Incep primele acorduri si, pana sa ajunga refrenul, tu esti deja in alta camera, in alt an, langa un om care nu mai este acolo. Foarte eficient. N-ai cerut transport, dar ai fost dus.
Ma amuza si ma incurca felul in care o melodie poate pastra atmosfera unui moment. Nu neaparat realitatea lui completa. Uneori iti aduci aminte de o seara buna atat de clar incat restul relatiei ramane pe fundal, undeva langa detaliile care nu incap in videoclip.
De aici pana la a confunda dorul de atunci cu dorinta de a te intoarce nu este mult. Iti lipseste omul? Iti lipseste cum erai tu? Sau ti-e dor de speranta cu care incepea totul, inainte sa afli si partea mai putin melodioasa? Nu presupun ca raspunsul este acelasi de fiecare data.
O piesa poate sa-ti placa in continuare, chiar daca nu mai vrei inapoi povestea pe care o poarta. Nu trebuie sa distrugi fiecare lucru frumos ca sa justifici ca ceva s-a incheiat. Dar nici cateva amintiri bune nu anuleaza motivele pentru care n-a mers.
Eu as lasa nostalgia sa existe fara sa-i dau automat dreptul sa ia decizii. Pot sa ascult, sa-mi amintesc, sa ma intristez putin. Apoi sa nu scriu mesajul acela. Emotia nu este o instructiune, chiar daca are un refren excelent.
Muzica poate sa ramana. Restul nu trebuie repus pe repeat doar ca suna bine in primele treizeci de secunde.